European Community Actions for the Mobility of University Students
ERASMUS a fost lansat în anul 1987 sub forma unui program destinat sprijinirii studenţilor în scopul efectuării unei perioade de studii într-o altă ţară europeană, cu recunoaşterea formală a perioadei petrecute în instituţia parteneră. începând cu anul 1995, ERASMUS a devenit o componentă a Programului Socrates al Uniunii Europene. Concepţia generală şi obiectivele noului program au evoluat, astfel încât mobilitatea reprezintă în prezent doar unul dintre aspectele vizate la nivelul studenţilor şi al personalului didactic.
Noul Program ERASMUS urmăreşte extinderea formelor de cooperare la nivelul învăţământului superior, oferind unui număr cât mai mare de instituţii partenere posibilitatea de a participa în proiecte transnaţionale şi de a valorifica în interes comun tehnologia informaţională.
În prezent, Erasmus furnizează granturi de mobilitate pentru mii de studenţi, punându-se accent pe asigurarea cunoaşterii academice a studiilor efectuate. În acest sens, este demn de remarcat faptul că, în octombrie 2002, Comisia Europeană a celebrat atingerea numărului de 1 000 000 de studenţi ERASMUS la nivel european. De asemenea, se pune accent pe mobilitatea cadrelor didactice, ca şi pe un număr de activităţi destinate să îmbunătăţească programele universitare şi să dezvolte cursuri noi, inovatoare, prin colaborare internaţională. Programul ERASMUS funcţionează în România începând cu anul 1998, în baza Deciziei nr. 2 a Consiliului de Asociere UE - România din septembrie 1997.
Obiectivele specifice ERASMUS sunt:
- sprijin pentru realizarea unei arii europene de învăţământ superior,
- consolidarea contribuţiei învăţământului superior şi a educaţiei profesionale la procesul de inovare.
Obiectivele operaţionale ERASMUS sunt:
- creşterea calităţii şi volumului mobilităţilor studenţilor şi personalului didactic în Europa, vizând atingerea, până în anul 2012, a unui număr de minim 3 000 000 de participanţi la mobilităţile studenţeşti ERASMUS,
- creşterea calităţii şi cooperării multilaterale între instituţiile de învăţământ superior din Europa,
- creşterea transparenţei şi de compatibilităţii între diplomele universitare şi calificările profesionale obţinute în Europa,
- facilitarea dezvoltării de practici inovative în învăţământul superior şi în formarea profesională la nivel terţiar şi transferul acestor practici de la o ţară la alta,
- sprijinirea dezvoltării de conţinuturi, servicii, pedagogii şi practici inovatoare şi bazate pe tehnologia informaţiei şi comunicării.
Programul sectorial ERASMUS se adresează studenţilor, instituţiilor de învăţământ superior, personalului didactic, formatorilor şi personalului nedidactic din instituţiile de învăţământ superior, asociaţiilor şi reprezentanţilor celor implicaţi în învăţământul universitar, întreprinderilor şi partenerilor sociali, organizaţiilor publice şi private, organizaţiilor non-profit, centrelor de cercetare şi instituţiilor implicate în învăţarea pe tot parcursul vieţii, organismelor de orientare, consiliere şi informare.
Activităţile în cadrul Programului sectorial ERASMUS sunt:
- Mobilităţi studenţi,
- Plasamente studenţi (stagii de practică),
- Mobilităţi personal didactic,
- Formarea personalului didactic şi nedidactic,
- Proiecte multianuale,
- Dezvoltarea programelor de studiu,
- Cooperarea universităţi-întreprinderi,
- Modernizarea învăţământului superior,
- Campusuri virtuale,
- Reţele,
- Măsuri acompaniatoare.
În vederea îndeplinirii obiectivelor programului, universităţile îşi propun dezvoltarea de activităţi comune cu instituţii de învăţământ superior din Uniunea Europeană, pe principiul reciprocităţii, stipulat prin acorduri de cooperare inter-universitară ERASMUS.
Finanţarea activităţilor aprobate în cadrul Contractului Instituţional ERASMUS din fonduri provenind de la Comisia Europeană, Guvernul României şi resurse extra-bugetare.
Coordonarea programului Erasmus se realizează la mai multe niveluri:
la nivel internaţional - întreaga activitate este asistată din punct de vedere tehnic de Comisia Executivă pentru Cultură,
Educaţie şi Audiovizual de pe lângă Comisia Europeană,
la nivel naţional - activitatea este condusă de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării
Profesionale (ANPCDEFP), care atribuie şi administrează granturile de mobilitate universităţilor şi evaluează activităţile de mobilitate,
la nivel instituţional - activitatea este coordonată de Centrul pentru Cooperare Internatională din cadrul UMC.
