Universitatea Maritima din Constanta
Str.Mircea cel Batran nr.104
Constanta, cod 900663
Telefon: +40 241 664 740 int.143
Fax: +40 241 617 260
E-mail: dcpe@imc.ro
Departamentul Cercetare Programe Europene DCPE
Activitatea de cercetare științifică este un domeniu prioritar pentru Universitatii Maritime din Constanta. La ea pot participa cadre didactice, cercetători, doctoranzi, masteranzi, studenți și alte categorii de angajați sau cursanți ai universității noastre.Activitatea de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică, proiectare, consultanță, expertiză și alte servicii științifice din UMC se desfășoară în catedre, departamente, centre de cercetare.
În măsura în care portofoliul de programe, proiecte sau teme, constituit sau în curs de constituire, impune o organizare specifică, atunci cercetarea științifică se poate realiza și prin unități sau structuri distincte de cercetare-dezvoltare create la nivelul catedrelor, facultăților sau UMC, cu aprobarea Senatului.
Activitatea de cercetare științifică se poate realiza și prin colaborare cu alte institute de învățământ și de cercetare din țară sau din străinătate, inclusiv în cadrul unor rețele sau consorții de cercetare prin care UMC să realizeze excelența în cercetare.
Activitatea de cercetare științifică se organizează și se desfășoară prin proiecte si teme, finanțate sau nefinanțate, cuprinse în programele de cercetare ale catedrelor, facultăților, departamentelor, centrelor de cercetare etc. În cadrul acestor programe este inclusă și tematica programelor de cercetare științifică doctorală.
Activitatea de cercetare științifică a cadrelor didactice și a personalului de cercetare se poate realiza și în mod individual, în măsura în care catedra a asimilat în programul propriu preocuparea științifică independentă.
Departamentul de Cercetare si Programe Europene (DCPE) din cadrul Universității Maritime din Constanta oferă logistică și consultanță pentru a stimula implicarea în programe de cercetare și colaborarea specialiștilor din diferite domenii.
DCPE asigură colaborarea cu instituții și departamente ale universităților din țară și străinătate, participă la organizarea manifestărilor științifice derulate în cadrul UMC.
